Dansul săbiilor lui Damocles, deasupra capetelor noastre

Mai nou, personajele noastre proeminent-sociale abordează simbolistica sabiei lui Damocles cam „inflaționist”.

Spre exemplu, președintele Iohannis spunea, la bilanțul DNA: „Ordonanța numărul 13, nefericita Ordonanță 13, din 2017, a fost abrogată, măsurile amenințătoare la adresa luptei anticorupție au fost retrase și sabia lui Damocles pare a fi fost, pentru moment, îndepărtată„.

Iată ce spunea, la rândul său, procurorul general al României, Augustin Lazăr, despre aceeași sabie, într-un interviu acordat TVR:

„Nu mai puțin de 16 magistrați, șapte judecători și nouă procurori, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni. Nu există nicio diferențiere, oricine a comis o faptă prevăzută de legea penală, standardele sunt aceleași. Sigur că cei cărora li se aplică legea penală ar dori o altfel de răspundere. Așa ceva nu e posibil, adică să pui sabia lui Damocles deasupra unui magistrat judecător să îi spui că de fiecare dată când va greși în dosar, și va greși omenește – toți suntem oameni -, îi va lua casa sau îi va lua gâtul sau… cine ar mai sta să mai judece în condițiile acestea”.

Apoi a adăugat: „Dacă aceste discuții ar veni în condiții de liniște, poate că mai mulți ar spune . Dar ideea generală e . Nu vi se pare așa, ca o agendă ascunsă?”.

Dacă în privința OUG 13, introducerea, în context, de către președinte, a unei referiri la armamentul din dotarea legendarului Damocles (mai degrabă a lui Dionisos din Siracuza), mi se pare corectă și inspirată, nu aceeași impresia mi-a lăsat-o remarca procurorului general.

Dacă OUG 13 ar fi fost adoptată în formula și la modul subversiv „gândit” de țapul ispășitor, Florin Iordache, sub atenta îndrumare a tuturor decidenților PSD, efectul catastrofal – reacția cancelariilor, a liderilor UE, NATO, SUA, șefi de state, ambasadori, fiind elocventă – s-ar fi repercutat asupra întregii națiuni, sabia care îl amenința pe respectivul Damocles ne-ar fi pus, instantaneu, în postura de descăpățânați ai Europei. Recte, pericolul în care ne-am aflat a fost iminent, iar tăișul sculei ne-a ras părul subțire de pe lobul urechilor.

Folosirea simbolului în discuție, în cazul exprimării procurorului general, mi se pare, însă, „ușor abuzivă”.

De ce ar sta „Sabia lui Damocles” deasupra capului magistraților, atunci când lucrează cu viețile oamenilor?

„Adică să pui sabia lui Damocles deasupra unui magistrat judecător să îi spui că de fiecare dată când va greși în dosar, și va greși omenește – toți suntem oameni -, îi va lua casa sau îi va lua gâtul sau… cine ar mai sta să mai judece în condițiile acestea?”, se întreabă, părtinitor, Augustin Lazăr.

În primul rând, nu vorbim aici de un „magistrat judecător”, care săvârșește infracțiuni, conștient, posibil premeditat, urmând să dea socoteală în fața legii. Vorbim despre acei magistrați care fac greșeli, pur și simplu, din neștiință, din indolență, din lipsă de pregătire sau nepăsare vizavi de viețile, demnitatea, sănătatea și familiile semenilor.

În al doilea rând, nu înțeleg de ce Augustin Lazăr își duce, neapărat, argumentația la extrem, enunțând: „de fiecare dată când va greși în dosar, și va greși omenește – toți suntem oameni -, îi va lua casa sau îi va lua gâtul sau…”.

De unde și până unde să fi tras procurorul general concluzia că unui magistrat care greșește i se va lua casa, că îi va lua careva gâtul sau… ce?

Consider, ușor malițios, că procurorul general nu a realizat diferența între un simbol/metaforă/figură de stil și respectiva armă albă despre care face vorbire, aceasta nemaifiind, desigur, în uz.

Spune, deci, Augustin Lazăr: „de fiecare dată când va greși în dosar, și va greși omenește – toți suntem oameni…”.

Corect, bine punctat! Toți suntem oameni. Și de ce să stăm numai noi, ceștilalți, cu sabia lui Damocles deasupra capului când, posibil „neatent” la soarta noastră – dacă tot nu are de dat socoteală -, un magistrat ne poate distruge moral, psihic, chiar și fizic, prin acțiunile sale, considerate a fi drepte și corecte, la un moment dat, în esență, ele dovedindu-se, ulterior, erori fundamentale?

Despre ce categorie de muritori se mai poate vorbi la modul: „sigur, poate greși, e om, deci nu trebuie să răspundă, dacă e din prostie, din grabă, din neatenție”?

Oare doctorul Ciomu a nenorocit un om pe viață pentru că așa a vrut el sau în urma unei crase erori? L-a absolvit cineva de vină? Nici vorbă! I-a tăiat cineva capul cu sabia lui Damocles? Cu siguranță, nu! Va să zică, în principiu, ar fi trebuit să stăm cu „Bisturiul lui Ciomu”, mereu, deasupra capului, doar pentru că nu a premeditat prostia? Cei în drept au avut grijă să nu se întâmple asta.

Legat de datul și nedatul socotelii în caz de greșeli flagrante în „lucrul” cu oamenii și viețile lor, nu aș vrea să deschid aici o listă cu oameni care au stat în pușcării, nevinovați, ani de zile. Chiar dacă unii dintre magistrați au fost sancționați – foarte puțini dintre cei care au greșit -, aceștia au făcut-o abia după ce viața celor în cauză, condamnații fără vină, a devenit, pur și simplă, o rană îngrozitor de dureroasă.

Și, mai spune procurorul general: „Dacă aceste discuții ar veni în condiții de liniște, poate că mai mulți ar spune . Dar ideea generală e . Nu vi se pare așa, ca o agendă ascunsă?”.

Îi aduc la cunoștință domnului Lazăr că adevărata, în expunerea noastră, sabie a lui Damocles a fost îndepărtată de la locul atentatului, sute de mii de români impunându-și, în stradă, voința ca OUG 13 să fie respinsă/abrogată/îngropată, ceea ce a făcut ca dansul săbiilor să se oprească.

Ar putea fi analizată, pe cale de consecință, și partea a doua a „agendei ascunse”, în liniște?